Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța invită publicul care îndrăgește literatura, muzica bună și… „Amintirile din copilărie” la un eveniment cultural special, marți, 2 septembrie, de la ora 17.00.
În prim-planul întâlnirii culturale se vor afla spectacolul-concert „Amintiri din copilărie” după Ion Creangă (maestru de sunet: Victor Panfilov) și volumul semnat de muzicianul și interpretul Berti Barbera, „Ascultă și dă mai departe” (Editura Humanitas, 2025).
Spectacolul-concert „Amintiri din copilărie”, susținut de artiștii Ada Milea și Berti Barbera, va prilejui un dialog-dezbatere despre prelucrarea celebrei opere a lui Ion Creangă.
Dezbaterea, dar și evenimentul editorial vor fi moderate de dr. Amelia Stănescu, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.