Revista Tomis

S-a deschis prima expoziție din noul sediu al Muzeului de Istorie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța invită publicul larg să treacă, în premieră, pragul clădirii din Strada Arhiepiscopiei nr. 7, care i-a fost repartizată instituției după mutarea din fostul Palat Comunal, amplasat în Piața Ovidiu.

Invitația este prilejuită de deschiderea primei expoziții din acest spațiu „Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei”, al cărei vernisaj a avut loc joi, 10 iulie.

Realizată în parteneriat cu Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și Institutul Geologic al României, expoziția de fotografie este dedicată valorilor patrimoniului național din cele două județe ale Dobrogei, Constanța și Tulcea. Aceasta este structurată pe cinci secțiuni: „Patrimoniul cultural construit”; „Patrimoniul cultural imaterial al etniilor dobrogene”; „Patrimoniul biologic – biodiversitate și ecodiversitate. Patrimoniul geologic – geodiversitate” și „Patrimoniul cu dublă valență culturală și naturală”.

Vor fi prezentate: cetăți și monumente arheologice, monumente istorice și construcții monumentale, rezervații ale naturii geologice și biologice, costume și tradiții ale etniilor dobrogene.

La realizarea expoziției „Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei” au mai contribuit, în calitate de parteneri, Institutul de Cercetări Eco-muzeale Tulcea (ICEM), Institutul Național al Patrimoniului (INP) și Universitatea „Ovidius” Constanța.

Mai multe texte
Citește și