Castrul roman de la Ovidiu

O fortificație romano-bizantină, urbanism contemporan și case de lux

Într-un colț discret al Dobrogei, pe malurile lacului Siutghiol, sudul orașului Ovidiu ascunde – sau mai curând dezvăluie, astăzi – urmele unei fortificații bizantine timpurii. Timp de decenii, situl a fost lăsat în umbra vegetației, departe de traseele turistice, departe chiar și de conștiința locală.

Începutul anilor 1980 a adus primele investigații arheologice, dar abia în 2016 a fost inițiat un amplu proiect de restaurare, menit să transforme acest spațiu dintr-un câmp uitat într-un muzeu în aer liber, integrat în viața orașului.

Povestea castrului roman de la Ovidiu este, așadar, și o poveste a redescoperirii, a unei strategii culturale în care memoria istorică întâlnește mijloacele arhitecturii contemporane.

Imagine 1 – plan de situație – situația inițială

Puțină istorie

Istoria locului nu începe cu fortificația bizantină. Cercetările arheologice au pus în evidență o succesiune de straturi cu o evoluție istorică complexă:

– Epoca greacă și elenistică (sec. VI–II î.Hr.): o așezare getică profund influențată de civilizația greacă, cu numeroase importuri ceramice și un nivel ridicat de organizare.

– Epoca romană timpurie (sec. II–III d.Hr.): perioada apeductului tomitan, cu infrastructură hidraulică masivă și urme ale unui habitat legat de întreținerea acestuia.

– Epoca romană târzie (sec. V): locuire intensă, centrată în jurul unei bazilici paleocreștine; se conturează un nucleu monastic sau o comunitate religioasă stabilă.

– Epoca bizantină timpurie (sec. VI): ridicarea fortificației propriu-zise, păstrarea bazilicii în afara zidurilor; în această fază, situl capătă caracterul său militar și defensiv.

– Epoca medievală timpurie (sec. X): fază de demantelare și reutilizare a materialului de construcție.

Fortificația ridicată în prima jumătate a secolului al VI-lea se înscrie tipologic în categoria quadriburgium – fortificații mici, cu patru turnuri de colț, specifice programului de apărare al Imperiului Bizantin târziu, în special în vremea împăratului Iustinian (527–565).

Forma dreptunghiulară, zidurile groase (fundații de circa 3 metri lățime) construite în sistem parament și emplecton, tehnica opus mixtum – toate acestea indică un edificiu militar robust, dar adaptat la specificul geografic și defensiv al Dobrogei târzii.

Cele patru turnuri – două circulare (la vest) și două dreptunghiulare (la est) – ies în afara incintei, cu accese lucrate în forma unor culoare înguste. Particularitatea este dată de integrarea unor fundații ale unei tentative anterioare de fortificare, abandonată înainte de finalizare. Fortificația definitivată la Ovidiu nu are doar o valoare militară, ci și una simbolică: ea încheie o fază de continuitate a prezenței romane în provincie și, în același timp, marchează tranziția către lumea bizantină timpurie.

Unul dintre cele mai importante elemente, care marchează totodată un punct de inflexiune în istoria locală, este bazilica. Așezată în exteriorul incintei, păstrează urmele unui plan simplu, cu un vestibul (posibil narthex), o navă cu patru pilaștri și o absidă trilobată. Tehnica de construcție – fundații din piatră și elevație în cărămidă sau opus mixtum – indică două faze de utilizare. Poziționarea sa extramuros în raport cu castrul sugerează fie o schimbare de paradigmă urbană, fie o degradare a importanței religioase în perioada construcției fortificației.

Elementele structurale recuperate (blocuri de calcar sculptat, pilaștri în L, urme de pavaj din cărămidă) atestă o construcție de bună calitate, ale cărei funcțiuni și simboluri rămân în parte necunoscute. Abandonul bazilicii survine, probabil, simultan cu cel al castrului, la finalul secolului al VI-lea, în contextul retragerii bizantine din zona Dunării de Jos.

Imagine 2 – plan de situație – etapele dezvoltării castrului roman

Situația inițială

La începutul proiectului, întregul sit se prezenta ca un teren viran acoperit cu pământ, iarbă și resturi de vegetație spontană. Ruinele erau în întregime îngropate, cu porțiuni fragile de zidărie expuse la intemperii. Lipsa infrastructurii, a marcajelor și a oricărui element de protecție transforma un potențial centru cultural într-un spațiu uitat, vulnerabil la degradare și uitare.

Accesul public lipsea, iar riscul de pierdere definitivă a valorii științifice și culturale era ridicat. Această stare de abandon a justificat intervenția cu caracter de urgență.

Situația propusă

Obiectivul proiectului a fost triplu: conservarea materialului arheologic, punerea în valoare a vestigiilor și integrarea sitului în viața publică a orașului. Astfel, întregul demers a fost un efort de cercetare, proiectare și execuție al unei echipe multidisciplinare care a integrat arheologia, arhitectura și peisagistica în cadrul unei strategii unitare de conservare și reactivare urbană.

Lucrările au presupus:

– decopertarea stratului vegetal sub supraveghere arheologică,

– consolidarea zidurilor originale,

– marcarea volumetriei incintei și turnurilor prin completări contrastante,

– realizarea unei acoperiri ușoare pentru protecție și percepție spațială,

– construirea unui amfiteatru cu dotări multimedia,

– amenajarea unui parc accesibil cu alei, vegetație controlată și iluminat architectural.

Au fost realizate: un amfiteatru acoperit cu dotări multimedia, acoperiri ușoare pentru protejarea ruinelor, alei de vizitare, iluminat arhitectural, spații tehnice și grupuri sanitare. Toate componentele au fost concepute cu materiale contemporane – structuri metalice, policarbonat, textile tensionate – într-o logică de contrast respectuos față de ruine.

Lucrările s-au finalizat în 2023 iar astăzi, castrul de la Ovidiu este accesibil vizitatorilor. Amfiteatrul acoperit servește drept spațiu pentru evenimente culturale, prezentări și ateliere. În centrul sitului, dotările multimedia oferă informații istorice și interpretative.

Vizitatorul de azi parcurge un traseu prin istorie, nu prin reconstrucție, întrucât vestigiile nu sunt reconstituite în manieră decorativă, ci interpretate cu gesturi clare, recognoscibile, care păstrează distanța simbolică față de original. Fortul devine, astfel, un spațiu de educație și contemplare – dar și un cadru pentru evenimente culturale, dezbateri sau simple plimbări.

Experiența vizitatorului devine astfel nu doar una informativă, ci și afectivă: un traseu prin vestigii, o contemplare a ruinelor, o privire spre stratigrafia trecutului și spre sensurile memoriei.

Întrebarea de la margine – cum protejăm patrimoniul într-un oraș în expansiune?

Unul dintre paradoxurile proiectului de la Ovidiu este tocmai vecinătatea sa imediată: în jurul castrului se dezvoltă rapid ansambluri rezidențiale de lux, case individuale cu vedere spre lac, acces rutier facil și potențial imobiliar ridicat. Această dinamică urbană ridică întrebări justificate: cât de mult putem construi în proximitatea unui sit arheologic fără a-i afecta percepția și valoarea? Poate patrimoniul istoric coexista cu presiunea dezvoltării imobiliare?

Ce fel de oraș vrem să construim în preajma unei fortificații milenare? Poate ruina să coexiste cu densificarea agresivă, sau are nevoie de un perimetru de tăcere, de recul, de peisaj? Aceste întrebări nu privesc doar Ovidiu, ci întreaga practică a conservării în România de azi.

Răspunsul nu este simplu. Orice intervenție în jurul sitului trebuie să țină cont nu doar de reglementările de protecție, ci și de logica sensibilă a peisajului cultural. Ruinele castrului nu pot deveni fundal pentru altă funcțiune – ele trebuie să rămână centrul unei geometrii simbolice, o prezență care cere recul, tăcere și spațiu de respirație.

În loc de concluzie – un apel la luciditate culturală

Fortificația romano-bizantină de la Ovidiu nu este doar o relicvă, ci o structură de dialog între epoci. Restaurarea sa este un semn că memoria poate fi salvată nu prin muzeificare, ci prin reinserție. Este un test de maturitate pentru o comunitate care își redescoperă istoria și o asumă în spațiul cotidian.

DATE PROIECT

Sit: situl arheologic – Castrul Roman, ora;ul Ovidiu, județul Constanța
Beneficiar: administrația orașului Ovidiu, județul Constanța
Clasare: monument de interes național – CT-I-s-A-02723 și CT-I-m-A-02723.01
Proiectant general: REMON PROIECT S.R.L.
Șef proiect: arh. Constanța Carp (expert atestat M.C.)
Arhitectură: arh. Dan Baciu, arh. Smaranda Baciu (expert atestat M.C.), arh. Magda Vladimirescu
Structură: ing. Mihai Rusu (specialist atestat M.C.), ing. Aneta Rusu (expert atestat M.L.P.A.T.)
Arheologie: dr. arhg. Constantin Băjenaru (expert atestat M.C.)
Instalații: MID INSTALL 2003 S.R.L. (ing. V. Necșulescu, ing. N. Burlacu, ing. A. Gafton)