Revista Tomis

„Arheografii. Patrimoniul antic reinterpretat prin grafică vectorială”

În ce măsură vestigiile arheologice pot fi sursă de inspirație în epoca tehnologiei avansate? La această întrebare s-au străduit să răspundă elevii claselor a XI-a A și a X-a A de la Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța, îndrumați de prof. Alexandrina Macarov și Carmen Gheorghe, cu susținerea prof. Valentina Apostol, directorul instituției de învățământ, precum și a diriginților prof. Felicia Stroia și prof. Cătălin Nicu Pisică. 

Rezultatul investigațiilor creative face obiectul expoziției „Arheografii. Patrimoniul antic reinterpretat prin grafică vectorială”, care va fi deschisă joi, 4 iunie, de la ora 12.00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța din strada Arhiepiscopiei nr. 7.

În cadrul vernisajului vor lua cuvântul prof. Alexandrina Macarov, coordonator al elevilor participanți, și Florentina Bozîntan, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, care face parte din echipa curatorială a instituției, alături de specialiștii Ana Hamat și Cristian Cealera.

Invitat special va fi prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, istoric.

Prin sensibilitate, imaginație și atenție la detaliu, tinerii au reușit să redea, prin limbajul graficii vectoriale, frumusețea și simbolistica unor artefacte și monumente care au traversat mileniile. Expoziția își propune să creeze o punte între lumea antică și perspectiva generației de astăzi.

Sursele de inspirație ale elevilor au fost unele dintre cele mai valoroase piese din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, printre care Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, vasul de tip alabastron datat în secolele VI-IV î.Hr., paharul din sticlă în formă de cap uman, datat în secolele I-II d.Hr., precum și două bijuterii antice de o rară delicatețe: un medalion-pandantiv cu camee datat la începutul secolului al III-lea d.Hr. și un pandantiv din aur, datat în secolele IV-III î.Hr. Alte surse importante de inspirație au fost Edificiul Roman cu Mozaic și Mormântul Pictat de la Tomis”, au precizat reprezentanții instituției de cultură gazdă.

Proiectul expozițional se înscrie în seria „Colecții și colecționari”, realizată de Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța.

Expoziția „Arheografii. Patrimoniul antic reinterpretat prin grafică vectorială” va rămâne deschisă la sediul muzeului din strada Arhiepiscopiei nr. 7 până pe 12 iunie, după care va fi expusă la sediul Liceului Tehnologic „Tomis” Constanța, până la sfârșitul lunii iunie.

Conform organizatorilor, „demersul expozițional are drept scop promovarea patrimoniului istoric și arheologic în rândul tinerei generații și apropierea publicului tânăr de valorile culturale ale Dobrogei”.

Mai multe texte
Citește și