Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului, apreciat de public deoarece oferă experiențe inedite „în noctună”, în spații „diurne” prin excelență, care de obicei funcționează după un program bine stabilit și după norme stricte, menite să asigure protejarea patrimoniului cultural național.
La Constanța, muzeele s-au pregătit pentru acest eveniment cu o serie de activități culturale, care se adaugă experienței de a vizita gratuit expozițiile permanente și temporare.
MUZEUL DE ARTĂ CONSTANȚA – intrare liberă între orele 12.00-22.00 (ultima intare, ora 21.30)
Pe lângă expoziția de bază, publicul poate vedea expoziția „Sinestezii vizuale” de Ilie Boca și Ovidiu Ungureanu, precum și expoziția de pictură semnată Florin Mocanu.
- 12.00-13.30 – atelier creativ dedicat copiilor, inspirat din lucrări de patrimoniu (participare gratuită, pe baza unui formular de înscriere).
Participanții vor descoperi detalii artistice și vor realiza propriile creații pornind de la opere valoroase din patrimoniu cultural.
- 16.00-17.30 – atelier creativ dedicat adulților, inspirat din lucrările de patrimoniu (participare gratuită, pe baza unui formular de înscriere).
Participanții vor explora detalii artistice, simboluri și tehnici de expresie vizuală regăsite în compoziții valoroase, transformând inspirația oferită de acestea în creații personale.
- ora 19.00 – „Armonii de altădată: primele pagini ale muzicii constănțene”, eveniment realizat în colaborare cu Asociația Dobrogea 150, menit să aducă în atenția publicului patrimoniul muzical local și atmosfera culturală de la finalul secolului al XIX-lea, completat de un moment muzical susținut de pianista Andreea Bratu și baritonul Iulian Bratu.
MUZEUL DE ISTORIE NAȚIONALĂ ȘI ARHEOLOGIE CONSTANȚA

Obiectivele muzeale și cetățile aflate în subordinea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța vor putea fi vizitate gratuit între orele 18.00-24.00 (ultima vizită se va face la ora 23.00).
- Edificiul Roman cu Mozaic – grupuri de cel mult 20 de persoane.
- Mormântul Pictat de la Tomis – grupuri de cel mult 20 de persoane.
- Centrul Hamangia – Muzeul Axiopolis Cernavodă
- Complexul Muzeal Tropaeum Traiani Adamclisi
- Cetatea Carsium Hârșova
MUZEUL DE ARTĂ POPULARĂ CONSTANȚA – intrare liberă între orele 18.00-24.00 (ultima intare, ora 23.30)

Pe lângă expoziția permanentă „Arta Populară din România”, publicul poate admira expozițiile temporare „Ocupații și meșteșuguri tradiționale din Dobrogea”, cu piese din patrimoniul propriu și expoziția „Portul popular românesc și școala dobrogeană”, realizată cu fotografii, medalii și diplome aparținând colecționarilor Georgian Anghel și Viorel Bolum.
- 18.00-24.00 – „Șezătoare tradițională” cu participarea membrelor Asociației „Cusături dobrogene” din Constanța, care vor susține demonstrații de lucru, prezentând celor interesați motive și tehnici tradiționale specifice pieselor de port.
- 21.00 – vernisajul expoziției „Noaptea mea”, ce reunește costume experimentale create de artista Anca Pașa Deaconu, având ca sursă de inspirație opera sculptorului Constantin Brâncuși.

