La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sediul din strada Arhiepiscopiei nr. 7, va fi deschisă în perioada 20 aprilie – 8 mai o expoziție foto-documentară deosebită, „Scrisori din detenție. Povestea unui tânăr închis la Canal: Nicolae Voicilă”.
Expoziția reunește documente din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și documente și fotografii inedite, provenite din fondul personal al familiei Voicilă, puse la dispoziția muzeului prin bunăvoința Laurei Voicilă, fiica fostului deținut politic evocat.
Materialele prezentate ilustrează condamnarea, perioada de detenție, precum și anii care au urmat eliberării lui Nicolae Voicilă, ani caracterizați de constrângeri și interdicții. Un loc important îl ocupă perioada petrecută la restaurarea Cazinoului din Constanța, numele lui Nicolae Voicilă regăsindu-se în „mesajele” descoperite între zidurile edificiului de pe malul Mării Negre.
Vernisajul va avea loc luni, 20 aprilie, de la ora 13.00, în prezența Laurei Voicilă și a reprezentanților instituțiilor partenere, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
„Expoziția urmărește destinul lui Nicolae Voicilă (1931-1999), care a trecut prin experiența detenției politice în primii ani ai regimului comunist. În 1949, acesta nu împlinise încă 18 ani când a fost arestat, fiind acuzat de apartenență la o organizație considerată subversivă și condamnat la patru ani de închisoare pentru «uneltire contra ordinii sociale». Anii de detenție i-a petrecut, în mare parte, în lagărele de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, iar între anii 1951 și 1953 s-a numărat printre cei 100 de deținuți politici anticomuniști care au lucrat la restaurarea Cazinoului din Constanța (…) O încărcătură emoțională aparte au cărțile poștale trimise familiei din închisoare, mărturii simple, dar tulburătoare, ale unei existențe marcate de suferință. În rândurile adresate mai ales tatălui și fratelui său, tânărul Nicolae Voicilă vorbește despre dorința de a-și vedea familia la «vorbitor», întâlniri permise o dată pe lună, și îi roagă să îi trimită pachete cu alimente și haine. Detaliile aparent mărunte lasă să se întrevadă dorul de casă, neliniștea și speranțele unui tânăr care încearcă să rămână legat de lumea de dincolo de zidurile închisorii.
Perioada petrecută la restaurarea Cazinoului ocupă un loc aparte în cadrul expoziției, fiind evocată prin mesajele rămase peste timp, ascunse în pereții monumentalului edificiu. Numele lui Nicolae Voicilă apare pe bilețele descoperite în stucatura clădirii, precum și într-o inscripție de pe spatele unui fragment de ornament decorativ – o urmă discretă, dar grăitoare, a trecerii sale prin acest loc”, au precizat organizatorii.
Potrivit acestora, expoziția reprezintă „un gest de recunoștință față de cei care au îndurat persecuțiile regimului totalitar și un îndemn pentru generațiile de astăzi de a păstra vie memoria celor care, prin suferință și curaj, au apărat libertatea și credința”.


