În cea de-a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, constănțenii sunt invitați să se bucure în compania muzicii bune, la concertul „Regal vienez”.
Sub conducerea muzicală a dirijorului Bogdan Costache, care va dirija cu vioara în mână după modelul lui Johann Strauss, vor evolua instrumentiști de la Orchestra di Teatro d’opera Italiana și din Orchestra Operei Vox.
Li se vor alătura corul și baletul Operei Vox, dar și tânărul chitarist Gabriel Popescu împreună cu îndrumătorul său, Mădălin Antonesei.
În programul „Regalului vienez”, care va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, sunt incluse lucrări celebre din repertoriul familiei Strauss, dar și al compozitorilor Franz Lehar și Emmerich Kalman. Nu vor lipsi nici colindele tradiționale românești.
Concertul „Regal vienez” are două reprezentații vineri, 26 decembrie, de la ora 17.00 și de la ora 20.00. Biletele se pot procura și online, de pe proticket.ro și ticketstore.

