Revista Tomis

Liceenii de la „Mircea” și colegii lor din țară, pregătiți pentru… „Aplauze”

Timp de trei zile, începând din această vineri, la Constanța, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și la Palatul Copiilor, se desfășoară cea de-a XIV- ediție a Festivalului de Teatru și Film pentru Elevi „Aplauze”.

Evenimentul, organizat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, va aduce în competiție și fața publicului trupe din București, Sibiu, Făgăraș, Sighetu Marmației, Pitești Cernavodă și, bineînțeles, Constanța, gazdele fiind reprezentate de trupa „Noi”.

Deschiderea oficială a festivalului are loc vineri, 24 mai, de la ora 14.00, la Palatul Copiilor Constanța. Cu acest prilej, Asociația Culturală „Beli Bagrem” din Timișoara va prezenta spectacolul „În ulicioara de odinioară”, iar cei de la Centrul pentru Dezvoltare Creativă și Colaborare Multiculturală CELOM Zrenjanin/ Zrenianin, Serbia, vor aduce pe scenă o poveste despre „Toți acei oameni singuratici”. 

„Încălzirea” pentru „Aplauze” se face vineri, 24 mai, dar și sâmbătă, 25 mai, în intervalul orar 09.00-11.30, la Colegiul „Mircea cel Bătrân”, cu ateliere de lucru – arta actorului, lupte de scenă și pantomimă

După-amiezile primelor două zile de festival sunt dedicate competiției. Juriul care va evalua performanțele tinerilor actori este format din Daniela Vitcu, decan al Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, Florin Kevorkian, președinte al Asociației Culturale de Teatru și Film „Arka” și Daniel Nițoi, președinte al Asociației Culturale „Perform A.R.T”.

Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 26 mai, începând cu ora 10.30, pe scena Palatului Copiilor Constanța.

Mai multe texte
Citește și