La sfârșitul lunii martie au avut loc, pentru prima dată, Conferințele Dilema la Constanța, găzduite de aula Bibliotecii Județene „I. N. Roman” și finanțate de Primărie, sub titlul generic „MULTI EUROPA, vechile culturi și noua diversitate” și având-o pe afiș pe Europa răpită de Zeus metamorfozat în taur.

În dulcele stil clasic. Cu vorbitori erudiți, specialiști incontestabili în domeniile lor, cu oameni care au construit, au creat, și-au stabilit reputații de neclintit și ale căror nume sunt celebre aproape în toate mediile. Trei seri de conferințe – 28 – 30 martie – aranjate în așa fel încât să fie în creștere și notorietatea numelor vorbitorilor, și interesul suscitat de temele puse în discuție, și, mai important decât orice, intensitatea demersului – evident în tot ce înseamnă Dilema veche, iar acum, mai nou, doar Dilema – de apărare a valorilor civilizației europene, așa cum s-a constituit ea de-a lungul secolelor.

Pentru că ideologia este un criteriu foarte important al zilelor noastre, ar trebui să spun că, per total, markerul de progresism a ieșit negativ, ceea ce nu e neapărat rău, din punctul meu de vedere. Dacă fiica mea de 22 de ani ar fi asistat, probabil că mi-ar fi ținut apoi un discurs moralizator, în care ar fi scos în evidență amănunte ce vin în contradicție cu religia generației ei, corectitudinea politică. Iar eu aș fi spus, ca rabinul din banc: „și tu ai dreptate”. Căci oamenii din generația mea sunt la mijloc, între înțelepții pentru care corectitudinea politică este o poliție (intolerantă) a gândirii – ceea ce chiar este, și tinerii care acuză intoleranțele celor ce nu vor să fie „corecți politic” – intoleranțe care chiar există. Iar dacă mi-ați spune că nu se poate ca toți să aibă dreptate, aș spune iar ca rabinul din banc, că așa e, nu se poate. (Și nici n-am idee dacă invocarea bancului este sau nu în regulă, senzorul meu de corectitudine politică nu are o înaltă acuratețe.) 

Până găsim pe cineva care să ne dea răspunsul exact la această DILEMĂ din care nu putem ieși – Caragiale chiar a fost un geniu! –, putem doar asista, rabinic, la conferințe care ne pot îmbogăți intelectual și pe care le putem amenda, din păcate doar interior. Dacă au avut conferințele Dilema un defect, acela a fost: că nu s-au putut pune întrebări, cel puțin nu în mod transparent. Au putut fi trimise, ca mesaje, la un număr de telefon, moderatorul alegând dintre ele. Ceea ce, desigur, preîntâmpină întrebările stupide sau intervențiile participanților nevorbiți, dar și orice sâmbure de dispută, care poate fi benefică uneori. Poate dacă toate întrebările ar fi fost afișate pe un ecran, pentru ca publicul să înțeleagă alegerile moderatorului, ar fi crescut indicele democratic al întâlnirilor.  

Prima seară a fost mai mult pentru specialiști, dar orice auditor pentru care cunoașterea reprezintă unul dintre scopurile existenței umane ar fi fost satisfăcut, atât de subiecte, cât și de calitatea informației livrate. Profesorul Constantin Ardeleanu, o somitate în istoria socio-economică modernă a sud-estului Europei, cu interes special pentru regiunea Dunării și a Mării Negre, a vorbit despre modernizarea Portului Constanța și construcția căii ferate Cernavodă – Constanța, de către antreprenori britanici și despre disputa din anii 1860 dintre consorțiul britanic și autoritățile otomane. Multe amănunte interesante ale istoriei locale au fost povestite cu umor și competență de un conferențiar cu un farmec candid aparte. 

A doua parte a serii a fost dedicată geopoliticii și faimosului Samuel Huntington, care a zguduit o lume întreagă cu volumul său „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”. Bizantinologul Petre Guran a încercat să pună în discuție concluziile lui Huntington, mai precis ce s-a adeverit din profețiile sale și ce nu, având în vedere că una dintre faliile identificate de politologul american, între civilizația Occidentului catolic-protestant și civilizația ortodoxă a Estului și Sud-Estului european are o legătură importantă cu Dobrogea.

Poate și pentru că timpul a fost limitat drastic de moderator – același în fiecare seară, Sever Voinescu, redactorul-șef al revistei Dilema – concluziile nu au fost foarte clare, dar merită menționată o întrebare venită din public, la care răspunsul clar, solicitat cu insistență, a venit după multe întorsături de frază. Întrebarea a vizat oportunitatea reînființării mitropoliei Tomisului (în locul arhiepiscopiei) – vestita marotă a controversatului și cvasi-penalului arhiepiscop al Tomisului. 

Conferențiarul a comentat asupra fărâmițării bisericilor naționale, un curent actual asupra căruia și-a spus părerea: „Cu cât dai frâu liber acestei mișcări centrifuge, cu atât capacitatea de a clădi ceva împreună scade!” Pentru că moderatorul nu s-a declarat satisfăcut de răspuns, Petre Guran a precizat: „Mișcarea istoriei este într-un anumit sens. Nu poți să revii la formule anterioare. Este artificial să recreezi instituții din trecut. […] S-o spun pe șleau: dacă înființezi instituții ecleziastice de acum 1500 de ani la Tomis, păi atunci întrebarea e de ce nu suntem coerenți în ansamblu: hai să desființăm patriarhiile naționale – ele sunt o creație recentă – și să revenim la structura imperială bizantină […]. Nu ai cum să fii rațional în revenirea la trecut, din cauza faptului că acel trecut a trecut, nu mai reprezintă realități de astăzi […].” 

A doua zi a conferințelor a adus la microfon două personaje cu o vizibilitate mai mare ale grupului de intelectuali constituit în jurul Dilemei: scriitoarea Adriana Babeți și filosoful Andrei Cornea. 

Tema zilei a fost multiculturalismul, iar Adriana Babeți a făcut deschiderea cu un tablou al Banatului, ca laborator în care au fost experimentate cu succes politici și practici multiculturale, regiune a României aflată la antipod față de Dobrogea, unde de asemenea vorbim despre un mozaic multicultural. 

Conferențiara a subliniat încrederea sa în forța emancipatoare a educației pentru ridicarea gradului de toleranță, arătând că în zonele rurale de graniță s-au înregistrat procente de alfabetizare de 98 la sută. Studii care au avut în vedere potențialul de conflict interetnic al diferitelor zone europene, au dat Banatului scorul zero. Mi s-a părut foarte importantă o precizare – aceea că, în mod tacit, legile persecuției antisemite nu au fost aplicate la Timișoara. 

Dar nici în Banat, nici în Timișoara – și nici în Dobrogea, cum știm prea bine – nu  s-a rezolvat veșnica problemă în care statul român și-a arătat din plin incompetența, aceea a integrării romilor în mozaicul multicultural.

Andrei Cornea a abordat filosofic și antropologic multiculturalismul, evidențiind paradoxul că, deși diversitatea culturală și umană – diversitatea etnică, lingvistică, rasială, religioasă – a fost dintotdeauna o condiție și un ferment al civilizației, cele mai multe civilizații umane ajung să fie obsedate de unitate. 

O altă idee subliniată de Andrei Cornea, și cred că ar trebui s-o spunem mai des, este că marea realizare a secolului XX și începutului de secol XXI este Uniunea Europeană, o inovație extraordinară, o structură delicată și dificilă, care s-a născut foarte greu, reușind să ne determine să conviețuim ca entități diverse și să cooperăm pe principii comune. 

Seara a treia a conferințelor Dilema la Constanța a început cu Sever Voinescu moderatorul dându-i cuvântul conferențiarului Sever Voinescu. Acesta din urmă a început prin a-i face cuvenitul elogiu regretatului (de unii, iar de alții, deloc) Nicolae Manolescu, referindu-se, ca majoritatea comentatorilor, la minunatul său volum „Arca lui Noe”, care bate tot ce a scris după și rămâne ca reper pozitiv chiar și dacă ne gândim la felul în care reputatul critic și-a exercitat în ultimii ani funcția de conducere a Uniunii Scriitorilor, creând și adâncind o falie enormă între generații și oameni.

Conferința lui Sever Voinescu a vizat raportul cultură majoră – cultură minoră și opiniile și frustrările pe acest subiect ale multor personalități ale culturii române, aflată, vrem – nu vrem, în a doua categorie. În opinia conferențiarului, suntem într-un moment foarte fast al culturii române, în care se acumulează resurse și motive pentru a face saltul la o cultură majoră. Impedimentele ar fi, după Sever Voinescu: lipsa publicului – la noi ideile sunt lansate și cad, nu au nicio consecință, pentru că nu există o receptare adecvată; limba – cu o circulație restrânsă; faptul că „toată lumea face cultură, dar se produce din ce în ce mai puțină valoare” – un fel elegant de a spune că se scrie maculatură și se face divertisment de proastă calitate. Iar ultimul impediment enunțat, care m-a luat prin surprindere și m-a amuzat, dar nu prea, este faptul că, într-o proporție imensă, oamenii care fac cultură în România sunt profesori – „prea mulți profesori, dar prea puțini creatori” -, iar un profesor nu este un om liber, un profesor nu își poate permite să spună sau să scrie ce vrea, ce crede, ce simte. 

Și a urmat Horia Roman Patapievici, locomotiva conferințelor Dilema, cel pentru care aula Bibliotecii Județene „I. N. Roman” s-a umplut ca la niciun alt eveniment.

Cu acribia-i binecunoscută, s-a referit la evoluția multiculturalismului, de la începuturi până în prezent, de la formele rudimentare de recunoaștere a diferențelor, de reprezentare în cadrul culturii dominante, până la acordarea de privilegii, apoi de creștere treptată a acestor privilegii, începuturile discriminării pozitive și fracturile logice pe care le presupune („pentru a trata unele persoane în mod egal trebuie să le tratezi inegal sistematic”), teoria critică a rasei, multiculturalism vs comunitarism (în Franța), feminismul și formele lui extreme, teoria de gen, ideea că genul bate sexul sau ideea că realitatea este un act liber al voinței… 

Cele mai multe fracturi logice sau anomalii evidențiate de Patapievici nu mai sunt receptate ca atare de cei născuți mai recent, iar cei născuți mai demult încep să se simtă vinovați că li se par așa. Până una-alta, este bine că încă putem asista la conferințe pe tema asta și aș remarca, în context, că Horia Roman Patapievici nu este profesor, doar un intelectual care creează independent și își asumă un discurs contra curentului.  

Trăgând linia, a fost un eveniment consistent, valoros, interesant, cu potențialul de a deschide apetitul constănțenilor pentru conferințe sau dezbateri, pe care eu, personal, le doresc cât mai frecvente.