Revista Tomis

Weekend cu Mozart și Bizet la Teatrul „Oleg Danovski”

La final de săptămână, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” invită publicul în sala de spectacole pentru o urmări două opere celebre din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart și Georges Bizet.

Publicul va fi vrăjit de acordurile „Flautului fermecat” și de muzica lui Mozart sâmbătă, 10 februarie, de la ora 18.30. 

Sub bagheta dirijorului Matei Pop din Cluj vor evolua soliștii: Mădălin Băldău, Laura Eftimie, Marius Eftimie, Silvia Simionescu, Daniel Pascariu – București, Stela Sîrbu, Georgiana Medeleanu, Mihaela Ionescu, Maria Cernat, Raluca Dărăban, Garofița Gâdei, Gabriela Dobre, Eugen Florea – debut, Cătălina Postolache, Iulia Stănei, Mădălina Munteanu, Cristian Caragea, Ionuț Neagu, Andrei Băican, Iulian Bratu, Mircea Găvan Debut, Marius Turtoi și Cristian Parmac.

Regia artistică a spectacolului este semnată de Ștefan Munteanu, iar scenografia este creația Adrianei Urmuzescu. 

Duminică, 11 februarie, de la ora 18.30, publicul este invitat să fie martor al dramei frumoasei Carmen, eroina din opera omonimă a lui George Bizet. 

Regia artistică este realizată de Răsvana Cernat, scenografia este semnată de Eugenia Tărăşescu Jianu, coregrafia îi aparține lui Mihail Motovilov.

Soliști sunt: Lucia Mihalache, Doru Iftene, Cristian Caragea, Elena Rotari, Iulian Bratu, Mădălin Băldău, Mihaela Ionescu, Stela Sîrbu, Mihai Teodoru și Mircea Găvan.

Conducerea muzicală va fi asigurată de maestrul Vlad Conta din București.

Biletele pentru cele două spectacole se pot cumpăra de la agenția de bilete din cadrul teatrului, dar și online, de pe platforma myticket.ro.

Sursă foto: Teatrul „Oleg Danovski”

Mai multe texte
Citește și