La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța se va lansa joi, 14 decembrie, volumul „Turkish Cultural Legacy in the Balkans: From Empire to the Republic of Türkiye” avându- ca editori pe Delia Roxana Cornea, Metin Omer și Emanuel Plopeanu.
Evenimentul editorial este programat de la ora 13.00, în aula „Adrian Rădulescu”.
Volumul, realizat în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, reunește lucrările simpozionului internațional „Moștenirea culturală turcă în Balcani: De la Imperiu la Republica Turcă”. Acesta s-a desfășurat la Constanța, în perioada 12-14 octombrie, cu participarea unor specialiști din țară și străinătate. Evenimentul a fost dedicat celor 145 de ani de relații româno-turce și centenarului Republicii Turcia.
„Subiectele acestui volum sunt variate demonstrând preocuparea constantă pentru moștenirea sau influența otomană/turcească, de-a lungul secolelor.
Putem identifica subiecte precum: soarta familiilor creștine conducătoare în Macedonia de astăzi după cucerirea otomană; urmele prezenței tătare din secolul al XVI-lea în Bulgaria contemporană; carantina, daruri și mită la frontiera otomano-austriacă în mijlocul secolului al XVIII-lea; influențele culturale otomane în Principatele Române, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, mărturii austriece despre Bulgaria din secolul al XIX-lea; competiția ruso-otomană pentru Dobrogea și sudul Basarabiei și rolul României; producția de animale și cereale aparținând posesiunilor musulmane, în Dobrogea secolului al XIX-lea; obiceiuri orientale și persistența lor în societatea românească, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului următor; moștenirea sistemului juridic otoman în România; studii privind istoria unor clădiri civile sau religioase musulmane din spațiul dobrogean; modernizarea Turciei (cazul emancipării femeilor); percepția militară românească despre Turcia la începutul Războiului Rece, influența non-politică a Turciei în Balcani în zilele noastre ș.a.”, precizează organizatorii.
Simpozionul a fost inclus în cadrul proiectului „Interferențe culturale româno-turce în Dobrogea”, aria tematică „Patrimoniu cultural material”, implementat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu cofinanțarea Administrației Fondului Cultural Național .