În anul în care se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Picasso (n. 25 octombrie 1881 – d. 8 aprilie 1973), a fost o idee bună să călătoresc la Malaga, orașul natal al artistului. Cu acest prilej jubiliar am decis să las la o parte prejudecățile și să mă aplec mai mult asupra operei celui pe care mulți îl socotesc maestrul suprem și pe care alții îl critică pentru lipsa adecvării la normele școlilor de arte plastice. Să uit eseul lui Paul Johnson „La naiba cu Picasso” și să văd cu ochii mei cât mai multe lucrări importante care să mă ajute să-mi formez o părere. O părere de nespecialist, dar, până la urmă, noi, nespecialiștii, constituim publicul majoritar al operelor de artă.

La muzeul care îi poartă numele, ca la toate muzeele din acest oraș, intrarea este gratuită duminica, așa că se formează, fix ca la Noaptea Muzeelor, în orașele din România, cozi imense. Am decis să nu pierd timp prețios așteptând – sunt multe alte obiective de vizitat în Malaga – și am profitat apoi de legitimația de jurnalist, care mi-a dat ocazia de a vizita muzeul gratuit și într-o zi de luni. Tot foarte mulți vizitatori, dar o coadă decentă, de numai cinci – șase oameni. 

E nevoie de câteva ore bune pentru a vedea cele două expoziții din această comoară de muzeu. Prima, intitulată „Dialoguri cu Picasso” și alcătuită din zeci de picturi, desene, sculpturi, obiecte de ceramică, o tapiserie de mari dimensiuni și o linogravură, toate aparținând muzeului, a fost gândită în 2020, de curatorul Pepe Karmel, profesor de istoria artei la Universitatea din New York și poate fi văzută până în 4 februarie 2024. Intenția curatorului este să ofere vizitatorilor șansa de a înțelege marea diversitate, dar și coerența tematică și unitatea operei lui Picasso, astfel încât operele au fost grupate pe teme: corpul uman, portrete, natură moartă, o sală cu titlul Bestiar, în care sunt picturi și sculpturi înfățișând pisici, păsări și tauri, o sală dedicată mitului minotaurului, una cu ilustrațiile făcute de Picasso pentru „Lysistrata” lui Aristofan.

Cred că singura lucrare din această expoziție care nu-i aparține lui Picasso este tapiseria lucrată de Jacqueline Dürrbach după pictura „Domnișoarele din Avignon”. Cât de impresionantă este acuratețea imaginii și cât de laborioasă trebuie să fi fost realizarea tapiseriei!

În aproape toate sălile muzeului am întâlnit grupuri de adolescenți care ascultau explicațiile profesorilor și am profitat și eu de ele, în măsura în care înțeleg limba spaniolă (binișor).

Expoziția fizică este dublată de varianta ei online, pe care o puteți vizita și dumneavoastră AICI, cu fotografii de bună calitate și explicații audio în spaniolă și în engleză.

M-au impresionat – în felul în care cineva descoperă cu adevărat, în cadrul unei expoziții, o operă cunoscută deja – portretul – clasic, figurativ – al micuțului Paulo (fiul lui Picasso) și portretul, de asemenea clasic, al Olgăi (una dintre soțiile pictorului, mama lui Paulo) – am simțit și m-au emoționat privirile lor. Poate e interesant să menționez că unul dintre fiii lui Paulo, deci nepotul lui Pablo Picasso, Bernard Ruiz-Picasso și mama sa sunt fondatorii muzeului Picasso din Malaga.

Deși celebre, într-un alt fel mi-au reținut atenția „Siesta” – nudul de femeie care desparte iarba verde de cerul albastru, „Natura moartă cu minotaur și paletă” – minotaur în care l-am recunoscut pe autor, „Susanna și bătrânii” – care se uită pofticios la ea și câteva portrete de femei, bărbați, toreadori.

A doua expoziție, „Ecoul lui Picasso”, este cea care m-a entuziasmat, căci provocarea pentru curator a fost să arate felul în care opera lui Picasso a reverberat în operele artiștilor ce au creat după el și să evidențieze, într-un mod subtil, pentru care motive – diferite – există câte un moment sau o influență Picasso în creațiile multor artiști sau chiar, cum spune Marina Faust, în ale tuturor: „Inevitabil, mai devreme sau mai târziu, există o epifanie Picasso în viața fiecărui artist”.

Probabil că afirmația se aplică și publicului de artă, cel puțin în cazul meu este reală.

Expoziția „Ecoul… ” este curatoriată de Eric Troncy, critic de artă francez, director al Muzeului din Dijon, și aduce laolaltă opere semnate de Miquel Barceló, Louise Bourgeois, Francis Bacon, Cy Twombly, Rebecca Warren, Marina Faust, Nikki Maloof, Jameson Green, Cristina BanBan, Thomas Houseago, Marcus Jahmal, Georg Baselitz, Richard Prince, Jeff Koons, George Rouy, M/M Paris, ca să-i enumăr doar pe cei care m-au făcut să-mi scot telefonul din buzunar pentru câte o fotografie de amator (amator având și sensul acela pozitiv, etimologic, originea în cuvântul latinesc ce înseamnă iubire).

Unele dintre operele urmașilor lui Picasso sunt puse în oglindă cu cele ale maestrului celebrat, tocmai pentru a evidenția ecoul. „Execuția înțelepților” de Jameson Green cu „Masacru în Coreea” de Picasso, sculptura „Femeie în formă de rachetă ” de Louise Bourgeoise cu tabloul „Cuplu la malul mării” de Picasso, instalația „Dimsy garofița” de Sarah Lucas cu „Femeie așezată în fotoliu” de Picasso etc.

Dincolo de faptul că întreaga operă a lui Picasso stă mărturie pentru un acut, chiar dacă uneori sinistru, alteori obscen simț al umorului pe care artistul spaniol îl exhiba, expoziția de la Malaga cuprinde și câteva lucrări care arată spiritul lui ludic, în contexte mai degrabă non-artistice: mai multe pagini de reviste mondene, pe care Picasso a desenat, în 1957, pe când se afla la Cannnes, omuleți caraghioși ce mângâie formele voluptoase ale manechinelor fotografiate.

Punctul culminant al expoziției a fost pentru mine „Antigona (Billboard)” de M/M Paris – adică francezii Mathias Augustyniak și Michael Amzalag, a cărei complexitate m-a fascinat, iar plasarea ei pe fundalul sculpturii de mari dimensiuni „Minotaur” de Thomas Houseago creează un tablou mitic intens, cu detalii remarcabile.

Expoziția „Ecoul…” (imagini și comentarii AICI) aduce înțelegerea faptului că, deși pentru artiștii contemporani, Picasso a fost o concurență înspăimântătoare și, uneori, chiar un obstacol intimidant, rolul său în posteritate este, poate, mai important decât al oricărui alt artist, prin nenumăratele și atât de diversele surse de inspirație pe care curajul său inovativ le pune la dispoziție.

El însuși, într-un interviu, spunea că majoritatea artiștilor care au rămas în istoria artei sunt cei ce au ieșit din normele epocilor lor.

Deschisă în 3 octombrie 2023, cu ocazia jubileului morții lui Picasso, expoziția poate fi văzută până în 30 martie 2024.

Pe lângă vizitarea Muzeului Picasso, cine reușește să ajungă la Malaga poate vedea și casa natală a artistului, amenajată tot ca muzeu, și o expoziție documentară ce reunește probabil toate aparițiile lui Picasso în presa internațională – reportaje, fotoreportaje, interviuri –, filmele care îl au ca subiect și muzica inspirată de personalitatea lui.