Adrienne Rich (n. 16 mai 1929, Baltimore – d. 27 martie 2012, Santa Cruz) a fost o poetă, eseistă și academiciană americană, devotată mișcării feministe și esteticii politice queer. Este considerată a fi una dintre cele mai citite și influente poete și eseiste a celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea și recunoscută pentru includerea opresiunii femeilor și lesbienelor în centrul discursului său poetic. Rich a militat pentru solidaritate și creativitate în rândul femeilor, criticând formele rigide și radicale ale identităților feministe.
Traducere de Ligia Keșișian
Scufundarea la epavă
Abia după ce am citit cartea legendelor,
am pus filmul în aparat
și am verificat tăișul lamei cuțitului,
mi-am îmbrăcat
armura de cauciuc negru
și acele ridicole labe de scafandru
masca sumbră și greoaie.
Trebuie să fac asta
nu așa cum a făcut-o Cousteau împreună cu
echipa lui neobosită
la bordul goeletei inundate de soare
ci aici singură.
Există o scară.
Scara e mereu acolo
atârnând nevinovat
aproape de bordul goeletei.
Știm la ce servește,
noi, cei care am folosit-o.
Altminteri
e doar o sfoară marinărească
un soi de echipament.
Cobor.
Treaptă cu treaptă și totuși
oxigenul revarsă în mine
lumina albastră
atomii transparenți
ai aerului nostru pământesc.
Cobor.
Labele mă schilodesc,
Mă târăsc ca o insectă în josul scării
și nu e nimeni
care să-mi spună unde
începe oceanul.
La început aerul e albastru iar apoi
e tot mai albastru pe urmă verde și
negru văd negru în fața ochilor dar măcar
masca mea e puternică
îmi pompează putere în sânge
cu marea e altă poveste
marea nu e o chestiune de putere
Trebuie să învăț de una singură
să îmi predau de bunăvoie trupul
elementului adânc.
Iar acum: e ușor să uit
pentru ce am venit
printre atâția alții care locuiesc
aici dintotdeauna
legănându-și cozile zimțate
printre recifuri
și în plus
se respiră altfel aici jos.
Am venit să explorez epava.
Cuvintele sunt voințe.
Cuvintele sunt hărți.
Am venit să văd degradarea care s-a insinuat
și comorile rămase.
Dezmierd cu raza lanternei mele
încetișor flancul
a ceva mai durabil
decât peștii sau algele
lucrul acela pentru care am venit:
epava și nu povestea naufragiului
obiectul în sine și nu legenda
chipul înecat holbându-se mereu
spre soare
dovada degradării
erodată de sare până când a devenit această jalnică splendoare
coastele dezastrului
arcuindu-și apărarea
printre vizitatorii empirici.
Acesta e locul.
Și aici sunt eu, sirena al cărei păr negru
se unduiește întunecat, tritonul cu trupul său blindat.
Dăm târcoale epavei
în tăcere
ne scufundăm în cală.
Eu sunt ea: eu sunt cel
al cărui chip înecat doarme cu ochii deschiși
al cărui piept mai poartă povara
al cărui încărcătură de argint, cupru, vermeil zace
întunecată în butoaie
pe jumătate pline, pradă descompunerii
suntem instrumentele pe jumătate degradate
care țineau cândva direcția de navigare
jurnalul de bord ros de apă
busola defectă
Suntem, sunt, ești
din lașitate sau curaj
cei care ne găsim drumul
înapoi în acest decor
purtând un cuțit, un aparat de fotografiat,
o carte a legendelor
în care
numele noastre nu apar.
Putere
Trăind în depunerile de pământ ale istoriei noastre
Astăzi un retroexcavator a scos la iveală dintr-un flanc sfărâmicios de pământ
un flacon de chihlimbar în stare perfectă un leac vechi
de o sută de ani pentru febră sau melancolie un tonic
pentru traiul pe pământul acesta în iernile acestei clime.
Astăzi citeam despre Marie Curie:
trebuie să fi știut că suferea de otrăvire cu radiații
trupul ei asaltat ani la rândul de elementul
pe care îl purificase
Se pare că până la sfârșit a negat
originea cataractelor de la ochi
pielea crăpată și supurândă a buricelor degetelor
până când nu a mai putut ține o eprubetă sau un creion
A murit fiind o tânără faimoasă negându-și rănile
negând
că rănile ei își aveau aceeași origine ca puterea.
