Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

În loc de Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, ediția 49, la Teatrul „Oleg Danovski”

La o privire rapidă, pe afișul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, dedicat lunii noiembrie, Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, eveniment cu tradiție organizat anual, neîntrerupt, din anul 1975, va avea loc luna aceasta. La o privire mai atentă, se poate observa că lansarea de carte și cele opt spectacole de pe afișul realizat în culorile toamnei, după cum am fost obișnuiți în ultimii ani, țin locul festivalului, care anul acesta ar fi ajuns la ediția cu numărul ediția 49. 

Conform managerului Teatrului „Oleg Danovski”, motivul pentru care nu se mai organizează festivalul îl constituie lipsa banilor și efectele măsurilor fiscale adoptate la nivel național, care nu mai permit colaborările pe termen lung, ceea ce duce la imposibilitatea Companiei de Balet de a-și desfășura activitatea adecvat doar cu puținii angajați. 

Însă, din dorința de a nu priva publicul fidel de întâlnirea festivă anuală din fiecare toamnă (și început de decembrie), conducerea Teatrului „Oleg Danovski” a pregătit pentru cele opt spectacole, programate între 4 și 30 noiembrie, două tipuri de pachete promoționale. 

Astfel, publicul poate cumpăra un abonament de 230 de lei, disponibil la agenția de bilete din incinta teatrului. Locurile se pot alege oriunde în sală, în limita disponibilității. Pensionarii pot să-și procure abonamentul cu 100 de lei, putând să opteze doar pentru locurile care le sunt destinate, în limita disponibilității, conform diagramei. Și acest abonament se poate achiziționa doar de la agenția de bilete. 

În programul aferent penultimei luni din an sunt incluse trei opere verdiene, „Rigoletto”,  „Bal mascat” și „Traviata”, una compusă de Puccini pentru românca Hariclea Darclee, „Tosca”, o operă de Bizet, „Carmen” și una de Mozart, „Răpirea din Serai”, reluată după cinci ani. De asemenea, publicul mai poate urmări un poem vocal-coregrafic, „L’heure d’or de Paris” și un concert de romanțe, dedicat Zilei Naționale a României, „Romanțele dorului”. 

Luna noiembrie se deschide însă la Teatrul „Oleg Danovski” cu lansarea volumului de versuri „Căutări”, semnat de Anișoara Botezatu, a cărei viață profesională se identifică cu corul Teatrului „Oleg Danovski”. Evenimentul editorial, dublat de un program artistic, are loc în foaier, sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 16.00, iar intrarea publicului este liberă.

Tot sâmbătă, dar de la ora 18.30 – toate spectacolele încep de la ora 18.30 – în program este inclusă opera verdiană „Rigoletto”. Dificilul rol titular îi va fi încredințat talentatului bariton Daniel Pop, care va simți emoțiile debutului, soprana Laura Eftimie o va interpreta pe delicata Gilda, iar frivolul duce de Mantua va fi tenorul Paul Lungu din Galați, care va bifa și el un debut în seara de 4 noiembrie. Alături de ei vor evolua: Lucia Mihalache, Gabriela Dobre, Cristian Caragea, Mircea Găvan, Adrian Clinciu, Iulian Bratu, Ionela Duma, Iulia Stănei și Octavian Minea. 

La pupitrul dirijoral se va afla Guy Bernard Davis din Franța.

Regia artistică a spectacolului „Rigoletto” este semnată de Emil Strugaru, scenografia e creația lui Grigore Gorduz, iar de coregrafie s-a îngrijit Fănică Lupu-Liești.  

Duminică, 5 noiembrie, de la ora 18.30, constănțenii sunt invitați la „Bal mascat”, de Verdi. În rolurile principale, publicul îi va urmări pe tenorul Răzvan Săraru – Riccardo, baritonul Cristian Caragea – debut Renato și soprana Akiko Hayahawa. Li se vor alătura: Lucia Mihalache, Silvia Simionescu, Adrian Pîrlea, Constantin Acsinte, Mircea Găvan – debut și Mădălin Băldău.

Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul nipon Koichi Inoue. 

Regia artistică a „Balului mascat” este semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia, de Horia Popescu.

Sâmbătă, 11 noiembrie, tot de la ora 18.30, este programată celebra operă verdiană „Traviata”, de Verdi, evenimentul cu genericul „Vin la operă” fiind susținut de Primăria Municipiului Constanța și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. 

Soprana Laura Eftimie o va întruchipa pe Violleta Valery, tenorul Doru Iftene va fi Alfred Germont, iar baritonul Daniel Pop îl va reda pe bătrânul Giorgio Germont. Distribuția este completată de Stela Sîrbu, Mădălin Băldău, Cristian Caragea, Adrian Pîrlea, Iulian Bratu, Ionela Duma și Ionuț Neagu. 

Conducerea muzicală va fi asigurată de baritonul Cătălin Țoropoc din București, cu care publicul meloman se va reîntâlni a doua zi, pe scenă.

Duminică, 12 noiembrie, de la ora 18.30, Teatrul „Oleg Danovski” prezintă opera „Tosca”, de Puccini, sub bagheta maestrului Koichi Inoue din Japonia. Rolul Floriei Tosca, încredințat de Puccini Haricleei Darclee, va fi interpretat de soprana japoneză Akiko Hayakawa,tenorul Răzvan Săraru va fi idealistul pictor Mario Cavaradossi, iar odiosul Scarpia va fi redat de Cătălin Țoropoc din București. Alături de ei se vor afla: Cristian Caragea, Constantin Acsinte, Adrian Clinciu, Iulian Bratu, Adrian Pîrlea și Mihaela Ionescu. 

Regia artistică a spectacolului este semnată de Gheorghe Bărbulescu, iar scenografia, de Șerban Jianu. 

Povestea frumoasei și năbădăioasei Carmen, din opera omonimă compusă de Geroge Bizet, va fi prezentată publicului sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 18.30, sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea. În rolul titular va evolua mezzosoprana Lucia Mihalache, îndrăgostitul Don Jose va fi interpretat de tenorul Doru Iftene, iar baritonul Marius Eftimie va fi toreadorul Escamillo, Distribuția este completată de Elena Rotari, Iulian Bratu, Mădălin Băldău, Mihaela Ionescu, Stela Sîrbu și Mihai Teodoru – debut. 

Regia artistică este semnată de Răsvana Cernat, scenografia este creația Eugeniei Tărăşescu-Jianu, iar coregrafia e realizată de Mihail Motovilov. 

 „Răpirea din Serai” se va relua, după o absență de cinci ani de pe scena tomitană, duminică, 19 noiembrie, de la ora 18.30, sub conducerea muzicală a dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea. Vor da glas partiturilor mozartiene soliștii: Silvia Simionescu, Georgiana Medeleanu, Ionuț Boancheș, Mădălin Băldău, Constantin Acsinte și Cristian Caragea.  

Regia artistică este realizată de Vera Petrova, iar decorurile și costumele sunt create de Eugenia Tărășescu-Jianu. 

Poem vocal-coregrafic „L’heure d’or de Paris” va fi prezentat publicului în ultima sâmbătă a lunii Brumar, pe 25 noiembrie, de la ora 18.30.  Coregrafia, regia şi scenografia sunt semnate de Horaţiu Cherecheş, iar orchestraţia e realizată de Lucian Vlădescu, asistent de coregrafie fiind Monica Cherecheş. 

Pe un colaj format din chansonete și lucrările marilor clasici, vor cânta Daniela Vlădescu și Marius Eftimie, momentele coregrafice fiind susținute de: Adrian Mihaiu, Cătălina Iliescu, Bogdan Bîrsănescu, Mihai Pâslaru, Ioana Crețu, Yuria Soeta, Oana Dincă, Carlos Alvarado și Gabriele Di Fazio, alături de ansamblul de balet al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. 

Joi, 30 noiembrie, de la ora 18.30, de praznicul Sfântul Apostol Andrei,ocrotitorul românilor, va avea loc concertul „Romanțele dorului”, dedicat Zilei Naționale. 

Solişti vor fi: Mădălin Băldău, Ionuț Boancheș, Daniel Pop, Mihaela Ionescu, Veronica Răceală, Gabriela Dobre, Iulian Bratu, Daniela Vlădescu și Florian Popa, iar Alina Mavrodin Vasiliu va susține un recital extraordinar. La pian se va afla Lucian Vlădescu. 

Cei care doresc să vadă unul sau mai multe spectacole de pe agenda lunii noiembrie, pot să-și cumpere bilete fie de la agenția din incinta Teatrului „Oleg Danovski”, fie online. 

Agenția de bilete este deschisă în zilele de luni, miercuri, joi și vineri, între orele 11.00 și 17.00. Marți este închisă, la fel și în zilele de sâmbătă și duminică, atunci când nu sunt programate spectacole. În zilele de weekend cu spectacole, cei interesați pot să procure bilete în intervalul orar 17.15-18.15. 

Copiii, elevii și studenți, pe baza carnetului de elev / student vizat la zi va plăti 10 lei pe un bilet, în limita locurilor disponibile, conform diagramei sălii, iar pensionarii, pe baza talonului de pensie, vor cumpăra un bilet cu 20 de lei.

Ceilalți vor plăti pe un bilet 25, 30, 40 sau 50 de lei, în funcție de locul ocupat în sală, conform diagramei sălii. 

Intrarea la spectacol se va face numai pe baza biletului de spectacol însoțit, după caz, de talonul de pensie, carnetul de elev sau carnetul de student.

Copilul cu handicap, precum și persoana care îl însoțește, beneficiază de gratuitate la biletele de intrare la spectacole. La fel și adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește. Adultul cu handicap mediu și ușor beneficiază de bilete de intrare la prețul de 10 lei. Accesul în sală se face numai pe baza unui act medical doveditor.

CITEȘTE ȘI

„BuradArt – Ziua Naţională a României”, ediția a doua

Pentru al doilea an consecutiv, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” organizează evenimentul muzical „BuradArt – Ziua Națională a României”. 

Întâlnirea, prilejuită de sărbătoare națională ce celebrează Marea Unire de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, va avea loc pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin’” miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19.00. 

Programul artistic

Citește mai mult »

Expoziție inedită despre portul popular la Muzeul de Artă Populară Constanța 

Muzeul de Artă Populară Constanța invită publicul la o expoziție temporară inedită: „Portul popular tradițional reflectat în filatelia și medalistica românească (1906 – 1946)”. Expoziția aduce în atenția publicului mărci poștale și medalii aflate în colecția lui Georgian Anghel. 

Vernisajul este programat miercuri, 29 noiembrie, de la ora 16.00, în prezența colecționarului.

Expoziția, găzduită de Muzeul de Artă Populară Constanța,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: