Aproape 60 de piese arheologice, descoperite la periferia orașului Constanța între anii 2021-2022, în urma unor cercetări preventive, vor putea fi admirate la Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, în perioada 21 octombrie-2 decembrie.
Acestea sunt reunite în cadrul expoziției itinerante „Destinul unei așezări antice. Cercetări arheologice preventive la periferia orașului Constanța”.
Artefactele din perioada romană și romano – bizantină sunt bunuri cu valoare istorică și de patrimoniu și fac parte din colecția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța fiind restaurate în laboratoarele muzeului constănțean.
Specialiștii care au făcut cercetarea arheologică, documentând 117 complexe, din care 18 morminte, au obținut informații deosebite despre istoria locului, constatând că „viața locuitorilor din astfel de așezări a fost plină de provocări, de la a-și câștiga cele trebuitoare pentru viața de zi cu zi, la moartea vechilor zei în cuptoarele de făcut var sau la încercările de a-și salva viața în tunelele săpate adânc, în pământul așezării”.
„Complexele cercetate fac parte dintr-o locuire de tip rural, cu caracter agricol și meșteșugăresc, aflată în proximitatea drumului roman și în vecinătatea Tomisului, fiind datate între prima jumătate a secolului a II-lea și începutul secolului al VII-lea p. Chr.
Au fost cercetate și documentate cuptoare de produs var care foloseau monumente spoliate din orașul antic, locuințe de suprafață și o fântână corespunzătoare perioadei Tetrarhiei și a domniei lui Constantin cel Mare, precum și locuințe semi-adâncite, gropi de provizii și gropi de extragere a lutului.
Cel mai interesant și deosebit tip de complexe îl reprezintă câteva tuneluri, săpate în solul viu. Acestea au fost excavate de către locuitorii așezării, în preajma începutului secolului al VII-lea, în scop de protecție. Tunelurile au fost întărite cu pereți de piatră și aveau camere de acces, camere de depozitare, precum și camere în care se puteau adăposti un număr limitat de persoane, asigurând chiar și accesul la fântâna de secolul al IV- lea.
Documentarea locuirii din punctul bd. A. Vlaicu, nr. 158 a adus foarte multe informații noi cu privire la așezările antice care bordau anticul Tomis în perioada secolelor II- VII A.D, la economia, structura socială și planimetria acestora”, precizează specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Curatorii expoziției „Destinul unei așezări antice. Cercetări arheologice preventive la periferia orașului Constanța” sunt Ștefan Georgescu și Ana Cristina Georgescu-Hamat din partea muzeului constănțean și Mircea Oancă din partea Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.
Expoziția a fost deschisă în noiembrie 2022, în cadrul Sesiunii Științifice „Pontica”, iar anul acesta, în luna aprilie, a ajuns la Vaslui, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”.