La Constanța se va desfășura, în perioada 26 octombrie-3 noiembrie, cea de-a cincea ediție a festivalului-concurs „Constanța International Competition-Festival for Young Pianists”, eveniment organizat de Asociația „Nihil Sine Arte”, în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Regina Maria” și Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.
Concursul se adresează tinerilor pianiști din întreaga lume, cu vârste cuprinse între șapte și 23 de ani, data limită de înscriere pentru a participa la competiție fiind 19 octombrie. Organizatorii precizează că nu există taxă de participare.
În programul festivalului, găzduit de Colegiul „Regina Maria”, sunt incluse, pe lângă concursul propriu-zis, recitaluri, audiții, o conferință, ateliere de teorie muzicală și un masterclass de pian.
Deschiderea oficială a evenimentului este programată joi, 26 octombrie, de la ora 18.00, cu un „Duo – Recital de pian”, susținut de pianiștii Csiky Boldizsar și Florian Mitrea.
Concursul se va desfășura în zilele de 27 și 28 octombrie, între orele 10.00 și 19.00, în Sala „Sergiu Celibidache”.
Juriul este format din pianistul Boldizsár Csiky, profesor universitar dr. Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, pianista Cristina Popescu-Stănești, conferențiar universitar dr. la Universitatea de Muzică din București, soprana Daniela Vlădescu, manager al Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, profesorul Petruț Constantinescu, manager al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, pianistul Ioan Caruțiu, profesor la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, pianistul Florian Mitrea, profesor la Academia Regală din Londra, Regatul Unit, pianista Andreea Bratu, lector universitar dr. la Universitatea „Ovidius” Constanța, pianistul Octavian Renea, președinte de onoare al proiectului „Constanța International Competition – Festival for Young Pianists” și profesor la Munchen, Germania. I se alătură secretarul concursului, profesoara Dorina Ivanciu de la Colegiul „Regina Maria”.
Sâmbătă, 28 octombrie, după încheierea concursului va avea loc „Seara pianiștilor constănțeni”, „spectacol în care se întâlnesc pe scenă elevii constănțeni, participanți la masterclass-ul de pian și cursul de teorie muzicală și pianistul Octavian Renea, profesor de pian în Germania, fost absolvent al Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța”, după cum au precizat organizatorii.
Duminică, 29 octombrie, de la ora 10.30, este programată conferința „Începuturi muzicale la Constanța, în contextul abordării și dezvoltării activității concertistice și a scriiturii componistice muzicale de tip european apusean, pe meleaguri românești” susținută de pianista constănțeancă Andreea Bratu, lector universitar dr. la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Gala de premiere va avea loc duminică, între orele 13.00-15.00, însă festivalul nu se încheie odată cu aflarea laureaților, deoarece în programul „Constanța International Competition – Festival for Young Pianists” mai sunt incluse ateliere de teorie muzicală, susținute de profesorul și pianistul Florian Stoica, duminică, 29 octombrie, între orele 16.30-19.00 și luni, 30 octombrie, începând cu ora 11.30.
Pe parcursul următoarelor trei zile – luni, 30 octombrie, marți, 31 octombrie și miercuri, 1 noiembrie – între orele 09.30 și 20.00 se va desfășura masterclass-ul de pian susținut de prof. univ. Thomas Böckheler, asistat de prof. Octavian Renea.
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiul Constanța și are o valoare totală de 112.764,63 lei.
Intrarea pentru public este liberă la toate evenimentele.