Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Concursul „Piano Art”, o șansă de afirmare pentru copii și adolescenți

Copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între șase și 15 ani, care au ca pasiune în timpul liber studiul pianului, se mai pot înscrie până pe 5 iunie la deja cunoscutul Concurs Național de Interpretare Pianistică „Piano Art”, ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție. 

Evenimentul, organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, în perioada 10-11 iunie, se va desfășura în sala de concerte a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“. 

Înscrierile pentru concurs se mai pot face până pe 5 iunie pe adresa de email scoaladearte.constanta@yahoo.com, mai multe detalii putând fi obținute la numerele de telefon 0241 619 293 și 0786 086 995, persoană de contact fiind Cătălina Ivan.

Concurenții trebuie să aibă în repertoriu două piese diferite ca stil și gen, care vor fi executate din memorie. Durata pieselor diferă de la o categorie la alta. Ordinea prezentării pieselor din program este la libera alegere a concurentului.

Pentru prima dată, anul acesta, câștigătorul Marelui Premiu va fi recompensat cu 1500 lei. Se vor mai acorda premiile I, II și III constând în diplome și medalii. 

Prima zi de concurs este programată sâmbătă, 10 iunie, când micii pianiști vor intra în competiție între orele 10.00-12.00 și 14.00-17.00. Gala de premiere va avea loc duminică, 11 iunie, între orele 11.00-13.30.

În cadrul galei, grupul vocal „Giocoso” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” ,coordonat de profesoara Rodica Iftime, va susține un recital.

Grupul vocal a fost înființat în anul 2010 și are în component copii cu vârste cuprinse între șase și 11 ani care studiază canto sau pian sub coordonarea profesoarei Rodica Iftime.

CITEȘTE ȘI

Povestea mai puțin cunoscută a mărțișorului-monedă

Pasionații de tradiții, care doresc să afle povestea mărțișorului, simbol al primăverii, sunt așteptați până 10 martie la Muzeul de Artă Populară Constanța pentru a vedea expoziția „Mărțișoare din perioada Regalității”, care reunește piese din colecția privată a lui Georgian Anghel, un pasionat numismat, filatelist și cartofil, de profesie căpitan de port superior.  

Pe lângă monedele pe care sunt imprimate efigiile regilor și reginelor României,

Citește mai mult »

„Mărțișoare cu inimioare” și un poem vocal-coregrafic, la Teatrul „Oleg Danovski”

La Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, luna martie debutează vineri cu recitalul „Mărțișoare cu inimioare”. 

Evenimentul, programat vineri, 1 martie, de la ora 19.00, îi va avea în prim-plan pe soliștii Gabriela Dobre, Georgiana Medeleanu, Silviu Vizan, Florian Popa, Valentin Vadamoiu, Eric Dobriceanu și Florian Popa. Aceștia vor cânta în foaierul teatrului, acompaniați la pian de Natalia Gribinic. 

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: