Venind dinspre Piața Presei Foarte Libere (și, de altfel, din ce în ce mai urâte), era să dau într-o băltoacă de mari dimensiuni despre care un copil în spatele meu îi zicea mamei: „uite Oceanul Pacific”. Mai încolo sunt și niște simulacre de pacifiști, subversivi și anti-tero pregătiți să fie filmați și, deci, să existe. M-am prins cu greu că Bookfest-ul (primul la care am ajuns vreodată) are loc nu în Romexpo, ci în meschinele hale colorate din apropiere. Apoi am văzut terasele pline de oameni – suficienți oameni pentru câte cărți sunt înăuntru?…
Dacă arhitectura cercurilor concentrice din Romexpo dădea posibilitatea unor repere indubitabile, aceste hale inspiră mișcări de vis, căci niciun pavilion și nicio cale de acces nu dau senzația vreunui centru, vreunei intrări sau ieșiri, totul este permutabil sau, cum ar spune Deleuze și Guattari, rizomatic, nu arborescent. Sau, mai simplu spus, te poți rătăci cu ușurință… și, mai rău, poți să dai peste magiun de Topoloveni, integrame, stafii ale politicii (!) sau (pseudo)literaturii de la noi și alte grozăvii, adeseori mai vizibile în hărmălaia cacofonică a târgului decât evenimentele cu valoare mai puțin îndoielnică…
Israelul (țara invitată) și Ambasadele Țărilor Arabe au avut unele dintre cele mai spectaculoase standuri (cu scriitori invitați și alte acțiuni), alături de doar câteva dintre cele românești – Paralela 45, de exemplu, cu un perete pe care îl puteai scana QR cu telefonul pentru a primi o surpriză și alte elemente interactive, precum și cu o bună poziționare a cărților (care nu se repetau de nenumărate ori, așa cum au ținut morțiș cei de la Humanitas, și nici nu erau așezate în „raioane”, ca la Nemira). La Casa de Pariuri Literare puteai să joci fotbal de masă cu editorul un cristian sau să obții (într-una din zile) un autograf de la Nora Iuga, care a lansat și un volum de dialoguri. Non-ficțiunea a devenit punctul forte al editurii, care a inaugurat anul trecut și o colecție „muzicală” cu și despre rockeri și alți melomani români ai deceniilor trecute.
Așa cum scria de curând și Vasile Ernu, faptul că încă mai există edituri mici și mijlocii care să propună titluri îndrăznețe este un semn că toată această piață de carte nu este în întregime „de carton”, adică redusă la segmentul comercial, de best-seller sau de strictă utilitate. Au fost și câteva edituri universitare care au venit cu oferte editoriale relativ bune, dar „avangarda” eseistică și teoretică pare să fie ocupată de edituri din afara acestui câmp, așa cum și literatura română (poezia, în mod special) pare să fie mai îndrăzneț reprezentată de edituri fără forță publicitară prea mare (adeseori irosită), deși unele dintre ele se folosesc de tehnici de marketing de ultimă oră (de exemplu, după modelul celor de la Herg Benet, unde acum nu se mai publică însă decât scriitori de consum). Câte două sau trei astfel de edituri, ca la târgurile Gaudeamus din anii trecuți, se grupează la același stand pentru a obține o cât de mică vizibilitate.
Un bun exemplu este cel al editurilor Hecate și frACTalia, ambele fondate anul trecut. În timp ce la Hecate se publică teorie (în special feministă și postumanistă – despre traducerea lui Ovidiu Anemțoaicei din Postumanul lui Rosi Braidotti se mai vorbi mult timp de-acum încolo, cred), frACTalia pare să se axeze pe literatură experimentală (voi scrie în curând mai multe despre Confiscarea bestiei. O postcercetare de Iulia Militaru & co., un volum suficient de șocant încât să nu fie ignorat în următoarea perioadă). Două dintre cele mai prolifice edituri (în special) de poezie, Tracus Arte și Casa de Editură Max Blecher, au lansat cărți cu nimic mai prejos decât Cartea Românească/Polirom, dar diferența dintre microfoane, din păcate, și-a spus cuvântul. Doar un exemplu: tinerii Radu Nițescu și Livia Ștefan au citit din volumele lor de poezie întinși pe o pătură, dar au fost bruiați de microfonul mai puternic de la Polirom…
Țin să mai menționez noile numere din revistele Caietele avangardei și Post/h/um, volumele noi din edițiile complete Angela Marinescu (Charmides), Mircea Nedelciu (Paralela 45) și, nu în ultimul rând, Cristian Popescu (Tracus Arte), volumul de proză Radiografia clipei de Leonard Oprea (Tracus Arte), Instalația lui Alex Văsieș (Cartea Românească), debutul Alinei Purcaru cu rezistență (Cartea Românească), Un altfel de jurnal: Ieşirea din timp de Matei Călinescu (Humanitas), Sexualitate şi societate de Andrei Oișteanu (Polirom), Literatura în slujba Revoluţiei de Ovidiu Morar (Ed. Universității A. I. Cuza), Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Cărtărescu de Radu Vancu (Humanitas), Roman rusesc de Meir Shalev (Univers), Tâlcul tuturor faptelor. Povestiri hasidice de Shmuel Yosef Agnon (Humanitas, trad. de Gh. Miletineanu), Confesiunile unei dependente de artă de Peggy Guggenheim (Pandora M, trad. de Ciprian Șiulea), Islamul si violenţa. Adonis în dialog cu Houria Abdelouahed (Humanitas, trad. de Laura Sitaru) sau, desigur, reeditarea mult-așteptată a celor Șapte manifeste DADA de Tristan Tzara (Polirom, trad. de Ion Pop). La toate acestea am putea adăugași Levantul lui Cărtărescu în ediția adnotată de Cosmin Ciotloș. Măcar Solenoidul a avut parte de data aceasta de o lansare mai rezonabilă, căci, în rest, am fost lovit de fiecare dată când am trecut pe la Humanitas de discursuri bombastice… Și așa mai departe.
Un lucru deranjant: în afară de scaunele de terasă și de fast-food sau de cele din fața scenelor (adeseori ocupate de evenimente penibile), nu prea ai unde să te așezi. Încercând să stau la cât mai multe lansări (fără a reuși să stau locului), mă gândeam că ar fi fost preferabil să evadez cât mai curând. Poate că un târg de carte nu e cel mai bun loc pentru cărți, ci eventual pentru cumpărătorii lor…