Prima serie nouă a „Atelierelor Tomis” s-a închis, de data aceasta, cu o lectură dintr-un poet consacrat, unul dintre reprezentanții „generației 2000” (deși nu se include pe sine în aceasta, ba chiar se autoexclude).
Clujean prin adopție, însă născut la Pitești, Ștefan Manasia este deja autorul a cinci volume (textele din cea de-a șasea plachetă, apărută în colecția underground a lui un cristian, sunt incluse în Cartea micilor invazii din 2008, cartea care a beneficiat de cea mai mare circulație și care pare să-i fi influențat pe unii dintre poeții care au debutat ulterior). Redactor la revista Tribuna (după ce și-a făcut debutul în mediul redacţiei de la Echinox), este cunoscut și în postura de fondator și coordonator al celui mai important club de lectură din Cluj, „Nepotu’ lui Thoreau”, unde au citit numeroși autori tineri (nu numai români, ci și maghiari) și unde, desigur, atmosfera și condițiile tehnice sunt la alt nivel decât cel la care se situează, deocamdată, Atelierele noastre abia pornite.
Pentru lectura aceasta, prima pe care a avut-o vreodată Manasia la Constanța (pe care o vizitează însă în aproape fiecare an), ne-a pregătit un grupaj de texte din cel mai recent volum al său, Cerul senin (editura Charmides, 2015), despre care Mircea Țuglea a afirmat în deschidere că ar fi și cel mai izbutit dintre cele publicate până acum. Printre aceste texte s-au numărat Taurul mecanic și ciclul de mai mari dimensiuni Fetița lui Darth Vader (din care nu lipsesc pasaje inspirate chiar de vacanțele la mare) – o selecție care, cred, sugerează un efort de a reprezenta la minimum extremele discursului său poetic – intertextul, aluziile culturale numeroase și limbajul „licențios” (foarte redus în comparație cu „standardele” anilor 2000). Având în vedere refrene precum „Copiii mici sunt ca vinul” (de altfel, nici paharele de vin nu au lipsit din acest cadru), nu mă îndoiesc că publicul a fost receptiv.
Totuși, Ștefania Mincu a considerat că textele acestea nu ating pragul tragicului și că – excepție ar face parte doar un poem din volumul său de debut, Amazon – toată poezia lui Manasia ar suferi din cauza limbajului prea sofisticat, a artificiilor stilistice și a referințelor (din literatură ori din cultura pop) la care nu au acces toți cititorii, pe când ar trebui să mizeze pe „realitatea brută”. Dacă însă toți ar scrie la fel, răspunde Manasia, peisajul literar ar fi tern, plictisitor. De altfel, „cititorul nu trebuie neapărat să recunoască toate aluziile”, susține el, poeziile putând fi savurate și fără căutări frenetice pe Google, deși tot el ne spune că Rareș Moldovan (cel care conduce actualmente revista Echinox) îi este recunoscător pentru cuvintele și lucrurile noi pe care le învață din poemele sale.
Criticile pe care le-am adus vin dintr-o altă zonă (și într-un context în care expresionismul de seismograf nu mai este de ajuns pentru a da seamă de problemele lumii actuale). Le-aș reproșa textelor citite nu faptul că ar fi din start neconforme cu o discutabilă doctrină a autenticității agonale și apocaliptice, ci o relativă lipsă de intensitate (sunt de acord cu observația Ștefaniei Mincu – secvențele din real par mai degrabă „filmate” decât trăite –, atâta doar că, trebuie spus, tehnica este asumată).
Sunt poeme „relaxate”, punând accentul pe atmosferă; deși unul dintre cei mai tehnici poeți actuali de la noi, unul dintre puținii care încearcă să revitalizeze versificația, Manasia mi-a dat impresia de eterogen și de circumstanțial în acest ciclu. Mai ambițios a fost volumul anterior, Bonobo sau cucerirea spațiului, în care totul este la fel de eteroclit, dar mai bine structurat. În ciuda tonului dintr-o asemenea discuție (pe care cei neinițiați în convențiile aferente tind s-o intrepreteze ca strict negativă, „critică demolatoare”), a nu se înțelege însă că mi-a displăcut lectura sau că nu-l apreciez pe autor. Dar mai multe despre această problemă cu altă ocazie…
Ediția s-a închis cu o veste importantă: Consiliul Județean a devenit membru fondator al Asociației Revistei Tomis, astfel încât ne apropiem cu pași repezi de concretizarea proiectului nostru. În ceea ce privește Atelierele Tomis, vom reveni în cursul lunii septembrie cu un alt autor constănțean care a debutat acum mai puțin de un an, poetul Răzvan Pricop. Despre alte planuri (și mai mărețe) nu putem sufla niciun cuvânt deocamdată. Așa-i în tenis!