E greu să reziști pe căldura asta la o lansare de carte („să nu-i zicem cenaclu, să-i zicem atelierele Revistei Tomis!”), prea multe vorbe și prea puțin aer… Căldură mare, cartea rezistă! Spre surprinderea mea, publicul a umplut spațiul de la Narcispoetica și nu ne-a abandonat înainte de final. Promovarea (din timp!) și-a făcut efectul, carisma autorului și-a spus cuvântul – să vedem cum tragem linia.
Vreau să precizez că acesta este primul eveniment care are loc sub egida noii reviste Tomis și că reprezintă totodată o primă ediție a noilor Ateliere Tomis. Am avut reala plăcere de a-l invita pentru acest dublu debut (de bun augur, după toate aparențele) pe Tudor Ganea, un prim pariu literar (deja) de succes. Născut în București, dar cu o copilărie pe deplin constănțeană, el este un autor pe care l-aș considera deja profesionist, un nume deloc provincial.
Am avut și noroc: apărut de curând la editura Polirom, în cadrul unei colecții (EGO. Proză) în care au debutat și alți prozatori contemporani de anvergură (Ionuț Chiva, Filip Florian, Dan Lungu, Sorin Stoica ș.a.), romanul Cazemata nu a ieșit prea repede din sertar, fiind un debut la maturitate precedat de tatonări (câteva zeci de povestiri scrise, rescrise și/sau aruncate de-a lungul a vreo 15 ani). Descoperit de Mircea Țuglea, „profesorul de limba și literatură română” nenumit din fișa biografică a volumului și unul dintre primii cititori ai paginilor de manuscris, Tudor Ganea s-a format temeinic înainte de a apărea la atelierele de scriere creativă ale celor doi scriitori care sunt și în spatele revistei de proză scurtă Iocan, Marius Chivu (realizatorul excelentei antologii BEST OF – proza scurtă a anilor 2000) și Florin Iaru, care au avut reacții pozitive.
După cum ne-a spus autorul, Cazemata a fost scrisă în două variante pe parcursul unei perioade de vreo șase luni. Spre surprinderea doamnei Ștefania Mincu, romanul nu trădează influențe optzeciste, nu pune accent pe tehnică în defavoarea suflului romanesc. Mircea Țuglea: „nu veți mai lăsa cartea din mână” – provocare acceptată. Romanul debutează în cheia unui neorealism crud (pe urmele lui Pasolini) și se încheie cu o notă satisfăcător de gravă. Finalul acesta și însuși locul acțiunii – o stranie cazemată din cartierul constănțean Faleză Nord – echivalează cu o „deschidere” care – ne spune Mircea – balansează „închiderea” pe care o sugera Blocada lui Pavel Chihaia, un alt volum de debut (care nu va mai fi depășit de către autor) și o altă apariție atipică pentru literatura din zonă, un roman legat și el perioada celui de-al doilea război mondial.
Deși într-o manieră diferită de a altor prozatori din spațiul dobrogean și dunărean, Tudor Ganea injectează și el o doză de fabulos în arealul Constanței. Ștefania Mincu: „Realitatea ternă solicită setea de fabulație”, o fabulație care însă poate produce efecte în realitate, chiar unele catastrofice”… În treacăt fie spus, o mare parte din adăposturile și celelalte construcții nemțești au fost explorate în ultimii ani de către o echipă de exploratori urbani – și asta fără mari probleme. În jurul unor cărți se pot țese însă superstiții și mitologii…
Ileana Marin, care predă actualmente la o universitate din Seattle, a intervenit cu remarci asupra muzicalității și poeticității limbajului, care seduce pe alocuri, nu fără a lăsa loc unor „acroșeuri” care să ducă înapoi cititorul în poveste. Cele patru părți ale romanului, ne spune ea, sugerează „construcția unei simfonii”. Autorul ne-a mărturisit (probabil în premieră) că, de altfel, scrierea romanului a fost acompaniată non-stop de un album al compozitorului paraguaian Agustín Barrios.
Titlul cărții ar fi sugerat unora o veritabilă literatură de război, dar romancierul a insistat: Cazemata trebuie să rămână așa. Într-adevăr, este un nume ușor de reținut și, consideră autorul, cerut de către simbolistica internă. În schimb, lectura a fost la foc automat. Mi-a rămas gândul la „cearșafurile” din nufăr pe care le-a improvizat unul dintre personaje și la cascada dotată cu un curcubeu care se încăpățânează să strălucească și noaptea… Așa cum unul dintre personaje iese din mare plin de stavrizi, așa și literatura, iată, se încăpățânează să-și mai scoată capul și pe coasta Mării Negre…